Beletristica

Jurnal

Lectura Jurnalului ne poartă pe câteva planuri paralele foarte deosebite. O latură documentară, interesantă, negreşit, ne aduce ceva din parfumul epocii, climatul ei; alta, mai importantă, ajută înţelegerea operei şi a scriitorului, indică surse, motive, schiţează proiecte, profilează personaje şi caractere, dă o seamă de date concrete deloc neglijabile. Dar dincolo de aceste aspecte, şi mai vrednic de atenţie, este ceea ce depăşeşte documentarul imediat, ceea ce ne înfăţişează – şi acesta ni se pare planul cel mai rezistent – omul şi aventura lui interioară aşa cum cititorul poate s-o reproiecteze în universal, pentru a descoperi, într-o specificitate de esenţă ce depăşeşte circumstanţialul, un argument de complicitate şi de solidaritate omenească. Şi aceasta rezultă dintr-un anumit ton al sincerităţii.”
Tara: Romania
Autor: Jules Renard
Editura: Nemira
Pret: 111.00 MDL

 
Libertate

O poveste generoasa, captivanta, a unei familii in razboi cu ea insasi, si o radiografie a insatisfactiilor si dezamagirilor vietii americane contemporane. Jonathan Franzen surprinde o intrebare fundamentala a omului modern: Se mai poate inca sa-ti petreci viata urmarindu-ti dreptul inalienabil la fericire, cind restul lumii pluteste in haos?” (The Telegraph (U.K.)) „Libertate este un roman profund psihologic, moral, necrutator de onest, care exploateaza greselile si slabiciunile personajelor sale, apoi incearca in fel si chip sa le ierte pacatele. Iata un triumf asupra realismului conventional.” (The National)
Tara: Romania
Autor: Jonathan Franzen
Editura: Polirom
Pret: 198.00 MDL

 
Moartea semneaza indescifrabil

"Brusc, am sarit in picioare. Ionescu era singur in camera mea. Scapand din capcana, "mascatul" stia acum unde sa-si caute victima. Din cativa pasi, am ajuns pe culoar. Usile dormeau cuminti sub veghea bocancilor. Sase ciocanituri despartite doua cate doua - acesta era semnalul convenit - si, dupa oarecari ezitari, Ionescu imi deschise. Cu un suspin de usurare, m-am rezemat de perete. Simteam ca dintr-un moment intr-altul capul o sa-mi plesneasca. Il parasii din nou. Ionescu se grabi sa se asigure, intorcand de doua ori cheia in broasca."
Tara: Romania
Autor: Rodica Ojog Brasoveanu
Editura: Universitara
Pret: 92.00 MDL

 
Pana la lasarea serii

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, Sasa, şi o tânără de 22 de ani, Sugiko: doi amanţi care se întâlnesc prin cafenele, restaurante şi hoteluri clandestine. Rafinată şi complexă, relaţia lor erotică este marcată de o puternică interdicţie: vrând să-şi păstreze virginitatea, tânăra refuză penetrarea. Frustrat şi excitat în acelaşi timp, Sasa începe să o bănuiască pe Sugiko şi să caute tot felul de dovezi ale minciunii şi înşelătoriei. Un roman frumos şi crud deopotrivă, de un erotism sublim şi puternic, care evită însă cu măiestrie pornografia.
Tara: Romania
Autor: Junnosuke Yoshiyuki
Editura: Trei
Pret: 92.00 MDL

 
Pagini:
First
Previous
1
2
3
4
5
Next

 

Comanda efectuata
pentru a Edita sau Sterge titlul necesar apasati pe denumire
Denumire Pret Cant.
Completeaza cuponul de comanda


O CARTE PENTRU FIECARE!

Contact

mesageria d&d

Serviciul Relaţii cu Publicul:
Tel/Fax  +373 (22) 21 00 70
Mobil     +373 69 766 060
Mobil     +373 78 110 922
e-mail:


Amplasarea librariei "Magister"


str. Sciusev 36 (colt cu str. Armeneasca)
Tel/Fax  +373 (22) 27 47 41
Mobil  +373 68 366 338
e-mail:

Programul librăriei "Magister"


Luni-Joi: 09:00—18:00
Vineri: 09:00—17:00
Sambata: 09:00—15:00
Duminica: inchis